Are nevoie Sufletul nostru de vindecare?

Mulți oameni consideră Sufletul nostru, această parte eternă a noastră, de neatins și neafectată de ”jocurile” noastre umane, întotdeauna gata pregătit să ne ghideze în a ne exprima partea noastră Divină. Adevărul poate fi inconfortabil! Alegerile tale afectează toate părtile fiintei tale, atât partea fizică cât și cea nevăzută, dar existentă intr-o energie nu așa de densă ca a corpului nostru fizic.

Am să dau un exemplu pentru a înțelege mai bine. Dacă alegi să stai într-o relație nu tocmai sănătoasă și în care nu simți că te poți exprima, nu ești sprijinită în țelurile tale etc. Emoțional, începi prin a te simți deprimat sau anxios. Mental, vei vrea să fii pe cât se poate de ocupat și așa poți să eviți realitatea situației tale. Fizic, corpul tău începe să dea semne de oboseală, durere sau chiar boala. Această alegere are un impact mare în corpul nostru emoțional, mental și fizic.

Ce nu știu marea majoritate a oamenilor este că: toate aspectele înalt dimensionale ale ființei tale sunt la fel de mult afectate ca și mintea, emoțiile și corpul. O alegere negativă este acea alegere făcută împotriva părții noastre Divine care practic creează noi obișnuințe în cadrul Blueprint-ului Sufletului. In Realinierea Sufletului numim aceste obișnuințe nebenefice ”blocaje și restricții” la nivelul sufletului pentru ca ele blochează practic abilitatea noastră de conectare cu Sursa. Mulți dintre noi nu agreează ideea că alegerile negative făcute aici în fizic (3D) pot, de fapt, să afecteze Sufletul nostru. Ne place să credem că Sufletul nostru rămâne undeva acolo sus, neatins de actiunile noastre din 3D.

Stam în job-uri pe care le urâm, în relații toxice sau violente, suferim abuzuri, ne înconjurăm de oameni toxici, orice altceva care nu e în aliniament cu divinul din noi. Dacă îți faci rău ție aici pe pământ prin alegeri negative…bineințeles că îi faci rău și sufletului tău. Tot la fel poți să-ți aliniezi emoțiile, mentalul și corpul fizic cu energia împlinirii, libertații, bucuriei etc. Sufletul tău e doar un alt aspect al tău și ai abilitatea de a-ți vindeca rănile produse Sufletului tău.

În acest proces de vindecare, Sufletul fiind și el afectat, nu ne poate ajuta prea mult. Cerând ghidare de la Sinele nostru superior, de cele mai multe ori nu ne ajută să transcedem situatia noastră. În momentul când apelăm la o sursă neutră, avem posibilitatea de a face un pas în afara experienței noastre prezente și a descoperi noi posibilități; noi acțiuni care duc spre vindecare.

Akashic Records poate fi acea sursă neutră în care putem citi despre Suflet dar nu cerem Sufletului nostru ghidare. Sinele nostru Superior experimentează si el simptomele alegerilor noastre, tocmai de aceea nu este o resursă  spirituală utilă în a ne ajuta pe drumul spre vindecare.

Pentru că nu există timp și spațiu în Akashic Records, eu practic compar Blueprin-ul actual al Sufletului unui client cu Blueprint-ul originar din momentul creării de către Sursă. Apoi, printr-o curățare făcută în Akasha proprie fiecărui Suflet în parte, blueprint-ul sufletului revine la forma originară- aceasta este de fapt Realinierea din cadrul unei citiri în Akasha.

În funcție de intenția avută atunci când ai început această vindecare și în momentul când Sinele Superior e liber de blocaje și restricții la nivel de suflet, intuiția devine o unealtă spirituală puternică în realizarea realității dorite.

Pin It on Pinterest